Peste 850 de migranți irakieni blocaţi la frontiera belaruso-polonă vor fi repatriaţi
18:49 | 26.11.2021 Categorie: Externe
Bagdad, 26 nov. /MOLDPRES/. Autorităţile irakiene au anunţat două noi zboruri, vineri şi sâmbătă, pentru repatrierea a peste 850 de cetăţeni irakieni blocaţi la frontiera dintre Belarus şi Polonia, după trei operaţiuni similare care au permis revenirea a sute dintre migranţi, în principal kurzi, transmite AFP, preluată de Agerpres și MOLDPRES.
Un al patrulea zbor va avea loc vineri seară şi va aduce 431 persoane, iar un al cincilea transport, de 430 de oameni, va fi efectuat sâmbătă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Bagdad, Ahmed al-Sahaf, într-un comunicat.
Mai mult de 1.000 de migranţi au fost deja repatriaţi de la debutul acestor operaţiuni pe 18 noiembrie.
Autorităţile de la Bagdad îşi coordonează acţiunea cu cele ale regiunii autonome Kurdistan. Avioanele aterizează în general la Erbil, dată fiind prezenţa la bord a numeroşi pasageri kurzi, după care îşi continuă zborul spre Bagdad.
De la începutul acestei crize în vară, mii de migranţi s-au strâns la frontiera belaruso-polonă, cheltuindu-şi toate economiile sau îndatorându-se pentru a încerca să fugă de situaţia dificilă din ţară şi să ajungă în Europa Occidentală.
Mii dintre ei, printre care kurzi irakieni, sunt în continuare blocaţi în zona de graniţă.
Potrivit presei din Polonia, cel puţin 12 persoane au murit de cele două părţi ale frontierei.
Occidentul acuză Belarusul că a creat în mod artificial criza eliberând vize spre a se răzbuna pentru sancţiunile care i-au fost aplicate. Minskul dezminte acuzaţia, reproşând la rândul său Uniunii Europene că nu îi primeşte pe migranţi.
Foto: EPA