ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Fiscul va impulsiona comunicarea cu mediul de afaceri

12:18 | 29.11.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 29 nov. /MOLDPRES/. Serviciul Fiscal va impulsiona comunicarea cu toate părțile interesate. „Este important să avem o comunicare eficientă și cu regularitate, astfel încât să reușim în termeni proximi soluționarea tuturor deficiențelor identificate”, a declarat Rozalina Albu, directoarea Serviciului Fiscal de Stat, la o ședință recentă cu reprezentanții asociațiilor de business și comunității contabililor, transmite MOLDPRES.

Şefa de la Fisc s-a referit la principalele domenii de cooperare cu mediu de afaceri, menționând stabilirea unui cadru de colaborare și promovarea procesului de digitizare a serviciilor prestate contribuabililor.

La rândul lor, reprezentanții asociațiilor de business, precum și cei ai comunității contabililor, au confirmat importanța dezvoltării unui parteneriat durabil cu Serviciul Fiscal de Stat, exprimând toată deschiderea pentru a acorda suportul necesar în acest sens.

În cadrul ședinței au fost examinate şi alte subiecte de actualitate, care urmează să fie discutate în cadrul unor ședințe de lucru ulterioare, cu fiecare parte interesată vizată.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!