ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comisia Electorală Centrală a votat pentru scoaterea din cursa electorală a Marinei Tauber

21:20 | 01.12.2021 Categorie: Politică

Chişinău, 1 dec. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală /CEC/ a votat în această seară, cu șase voturi pentru și două abțineri, o decizie prin care se solicită Judecătoriei Bălți anularea înregistrării Marinei Tauber în calitate de concurent electoral pentru funcția de primar al municipiului Bălți, transmite MOLDPRES.

Autoritatea electorală centrală s-a întâlnit într-o ședință extraordinară în care a chemat la audieri publice mai multe persoane, care au confirmat faptul că reprezentanții Partidului Șor au efectuat plăți pentru alimentația a unui număr minim de 20 de susținători/agenți electorali ai concurentului electoral Marina Tauber.

În urma audierilor, membrul CEC, Pavel Postica, a constatat că cifra minimă de cheltuieli care nu a fost declarată către autoritatea centrală de către candidatul Partidului Șor a fost de 34 260 mii de lei. Postică a explicat că, împreună cu cifra de 734 de mii de lei înregistrată la data de 1 decembrie de către Partidul Șor la rubrica cheltuieli, această formațiune politică depășește plafonul de cheltuieli aprobat de către CEC pentru municipiul Bălți. Cifra maximă aprobată pentru cheltuieli electorale în municipiul Bălți este de 759 289 de lei.

„Întrucât concurentul electoral al Partidului Șor, Marina Tauber, a depășit cu nou mii de lei plafonul de cheltuieli aprobat de autoritatea electorală și a folosit fonduri nedeclarate autorității electorale, în scopul descurajării obținerii unui mandat de ales al poporului prin folosirea fondurilor bănești nedeclarate, îndemn membrii CEC să solicite Judecătoriei Bălți anularea înregistrării Marinei Tauber în calitate de concurent electoral”, a declarat Pavel Postica.

Decizia a fost votată cu șase voturi pentru și două abțineri. Autoritatea electorală urmează să transmită întregul dosar Judecătoriei Bălți.

Foto: independent.md

img21009241

img21009241

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!