8 decembrie 1991. Mircea Snegur este ales în funcția de Președinte al Republicii Moldova prin scrutin general

De la momentul începutului lucrărilor primului parlament ales în mod democratic, pe agenda politică era prezentă chestiunea regimului politic care urma să fie instalat. Aflarea  Moldovei în componența URSS și lipsa unei majorități parlamentare care putea să-și asume o decizie importantă și să modifice Constituția, n-au permis pe parcursul anului 1990 și a primei jumătăți a lui 1991 o dezbatere sinceră și competentă la acest capitol.

Către sfârșitul verii anului 1990 acțiunile separatiștilor din estul și sudul țării s-au intensificat. În raioanele din stânga Nistrului erau lichidate toate organele puterii legitime și se creau pseudoinstituții supuse regimului separatist de la Tiraspol. În aceste condiții, pe 2-3 septembrie, la Chișinău s-a întrunit de urgență  parlamentul care a calificat situația ca fiind una gravă și a instituit funcția de președinte al Republicii Moldova. Cu o majoritate calificată de voturi, în funcția de președinte a fost ales Mircea Snegur.

Însă după proclamarea independenței și demararea procesului de recunoaștere internațională a Republicii Moldova, situația din zonele separatiste s-a agravat și mai mult. Un grup important de deputați a propus dezbateri la tema regimului politic și alegerii președintelui țării prin scrutin general. La acel moment,  în parlament  se formase o opoziție compusă din adepți ai Frontului Popular care erau supărați pentru demiterea lui Mircea Druc din funcția de prim-ministru. Ei înțelegeau perfect că unicul candidat cu șanse reale la funcția de șef de stat era Mircea Snegur pe care îl considerau artizanul demiterii premierului frontist. După câteva zile de discuții aprinse, uneori deocheate, totuși pe 18 septembrie 1991 majoritatea deputaților  au votat pentru instituirea unui regim semiprezidențial și alegerea președintelui prin vot general. Alegerile prezidențiale au fost stabilite pentru ziua de 8 decembrie 1991.

La  acel moment, în Moldova încă nu era format un sistem pluripartidist. Partidul Comunist a fost interzis imediat după puciul din august 1991, iar Frontul Popular era o mișcare puternică, însă foarte eterogenă și  cu fluctuații permanente de cadre. Era o problemă să înaintezi un candidat care să poată face față lui Mircea Snegur care acumulase un capital solid de încredere în rândul populației.

Din start totuși și-au anunțat candidaturile ex-prim-secretarul Partidului Comunist din Moldova Grigore Eremei și scriitorul și ecologistul Gheorghe Malarciuc. Însă de la primele întâlniri cu cetățenii ei au înțeles că au șanse infime în acest scrutin și și-au retras candidaturile. Primele alegeri prezidențiale din istoria Republicii Moldova au demarat cu un singur candidat - Mircea Snegur.

Candidatul, conform legislației în vigoare, și-a creat staff-ul și a stabilit 50 de persoane de încredere. Aici  Snegur a aplicat o lovitură spectaculoasă opoziției prin includerea unui număr important de nume sonore din politică, știință și cultură, adepți ai Frontului Popular în lista persoanelor de încredere. Unica modalitate prin care opoziția putea  să zădărnicească alegerea lui Snegur era boicotarea alegerilor, lucru pe care aceștia l-au făcut cu multă silință.

Era evident că aproape în toate raioanele Snegur va acumula un număr mare de voturi. Excepție făceau raioanele din stânga Nistrului. Aici o parte din cetățeni sprijineau regimul separatist și erau de acord să boicoteze alegerile. Însă majoritatea moldovenilor doreau să participe la scrutin pentru a confirma sprijinul lor  pentru Republica Moldova. Snegur a trasat sarcina acumulării unui număr cât mai important de voturi pe malul stâng pentru a demonstra apartenența acestor teritorii la țara noastră.

Cu toate eforturile echipei de campanie electorală, s-a reușit de a deschide secții de vot doar în raioanele Dubăsari și Grigoriopol, unde populația moldovenească era majoritară. În mai multe localități au avut loc  întâlniri electorale și cetățenii își exprimau entuziasmul pentru faptul că pot participa la acest exercițiu politic. Cum și era de așteptat, în raioanele Dubăsari și Grigoriopol alegerile au avut loc, iar rezultatele au fost impresionante.

Candidatul Snegur a venit în fața alegătorilor cu un program electoral complex și echilibrat. Acest document era format din trei compartimente: politic, economic și social. În partea politică a programului era evidențiată necesitatea adoptării Noii Constituții a Republicii Moldova, bazată pe principiile dreptului internațional, ale Declarației universale a drepturilor omului, care să afirme în cadrul statului democrația, echitatea, libertatea persoanei, conștiinței și a cuvântului, separația puterilor în stat.

În partea economică, accentul era pus pe privatizarea complexă a proprietății de stat, libera concurență și  împroprietărirea țăranilor cu pământ.

În partea socială, se ținea cont de dificultățile perioadei de tranziție și necesitatea protecției categoriilor vulnerabile ale populației, dezvoltarea culturii, științei și educației.

În lipsa unui contracandidat, Snegur se îndrepta sigur spre o victorie confortabilă. Pe 8 decembrie în majoritatea raioanelor controlate de regimul constituțional se atesta o prezență foarte înaltă. În stânga Nistrului separatiștii au depus eforturi enorme pentru a intimida populația și a zădărnici procesul electoral. Spre mijlocul zilei de 9 decembrie, Comisia Electorală Centrală a anunțat rezultatele. La scrutinul prezidențial  rata de participare a fost de 83,96 la sută. Aproape 2 milioane de alegători au votat pentru Mircea Snegur, ceea ce a constituit 98,22%. Și, important, în Dubăsari au participat circa 89 la sută din alegători, iar în Grigoriopol - 62 la sută. În general pe țară a fost înregistrat un rezultat record care n-a mai fost repetat în istoria contemporană a Republicii Moldova.

A urmat un mandat prezidențial extrem de dificil, marcat de războiul de independență din 1992, o reformă agrară greoaie și întârziată, privatizare pe bonuri care a îmbogățit anumite persoane și a sărăcit majoritatea covârșitoare a populației, dar și de o afirmare a Republici Moldova în plan internațional și apariția instituțiilor democratice și a primelor elemente ale economiei de piață funcționale. Mircea Snegur rămâne în istorie ca fiind primul președinte al Republicii Moldova. Un președinte care deseori a șovăit, a făcut greșeli serioase, dar și a dat dovadă de un curaj deosebit și un autentic patriotism.