ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Natalia Gavrilița efectuează o vizită de lucru în comuna Stăuceni

09:47 | 08.12.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 8 dec. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Natalia Gavrilița se va afla astăzi într-o vizită de lucru în comuna Stăuceni, municipiul Chișinău. Șefa Cabinetului de miniștri va avea o discuție cu angajații și conducerea Primăriei despre problemele din localitate, dar și progresele înregistrate, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

În continuare, Natalia Gavrilița va vizita clădirea fostei cantine din localitate, aflată în gestiunea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare. Imobilul, aflat în paragină de peste trei decenii, urmează a fi transmis autorităților publice locale pentru deschiderea unui centru multifuncțional. 

Un alt punct al vizitei este Centrul de Sănătate Publică din Stăuceni, instituție care asigură asistență medicală primară pentru un număr de peste 11,5 mii de cetățeni.  

Ulterior, Natalia Gavrilița va analiza, împreună cu reprezentanții APL, posibilitatea construcției în localitate a unei stații de salvatori și pompieri.

Foto: Guvern

img21009427

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!