ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Curtea de Conturi va realiza în 2022 un audit în domeniul gazelor naturale

12:06 | 08.12.2021 Categorie: Economie

Chişinău, 8 dec. /MOLDPRES/. Legislativul va propune Curții de Conturi să realizeze un audit public extern în domeniul gazelor naturale. Comisia parlamentară de control al finanțelor publice a aprobat astăzi raportul la un proiect de lege în acest sens, comunică MOLDPRES.

Potrivit documentului, auditul ar urma să fie efectuat asupra activității societăților comerciale și entităților din domeniul gazelor naturale sub aspectul conformității activităților și tranzacțiilor financiare ale acestora cu normele legale.

Misiunea de audit va fi efectuată cu derogare de la prevederile Legii privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și Legii privind societățile pe acțiuni, care stabilește că auditul poate fi efectuat la entitatea de interes public și la societatea în care cota statului depășește 50% din capitalul social. 

Vicepreședintele Comisiei de control al finanțelor publice, Artur Mija, a menționat în cadrul ședinței că în 30 de ani în Republica Moldova nu a fost realizat vreun audit public extern în acest domeniu.

Foto: Parlament

img21009437

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!