Guvernul lansează negocierile cu Letonia, privind procedurile de plată a pensiilor, prestațiilor și compensațiilor
16:22 | 14.12.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 14 dec. /MOLDPRES/. Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova și Agenția de Asigurări Sociale de Stat a Republicii Letonia vor iniția negocieri privind procedurile de solicitare, transfer și plată a pensiilor, prestațiilor și compensațiilor. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, în ședința Guvernului, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
Documentul prevede actualizarea componenţei delegației oficiale din partea Moldovei, responsabilă de negocierea proiectului Aranjamentului Administrativ între cele două țări. Delegația va fi constituită din experţi ai mai multor autorităţi şi instituţii publice centrale naţionale, Casa Naţională de Asigurări Sociale fiind instituția responsabilă de încheierea și implementarea tratatului.
Proiectul Aranjamentului a fost elaborat în baza Acordului dintre Moldova şi Letonia în domeniul securităţii sociale. Scopul documentului este asigurarea unui cadru de garanţii de securitate socială pentru lucrătorii migranţi din Republica Moldova, care desfăşoară sau au desfăşurat o activitate de muncă sau domiciliază pe teritoriul uneia dintre Părți. Acesta determină modalitățile de colaborare a instituțiilor responsabile din cele două țări referitor la plata pensiilor, prestaţiilor şi compensaţiilor, precum şi la schimbul de date statistice şi informaţii.
De menționat că proiectul aprobat astăzi de Guvern prevede implementarea angajamentelor asumate de către R. Moldova prin aderarea sa la Carta Socială Europeană revizuită, parţial ratificată de Moldova în 2001 şi semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
Foto: Guvern