ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Speakerul Igor Grosu a avut o întrevedere cu ambasadorul Egiptului

18:14 | 22.12.2021 Categorie: Oficial

Chişinău, 22 dec. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu s-a întâlnit astăzi cu Moayad Fathallah Mohamed Eldalie, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Arabe Egipt în Republica Moldova, cu sediul la București, informează MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Cei doi oficiali au discutat despre posibilitățile de dezvoltare a relațiilor bilaterale, precum și valorificarea potențialului de cooperare parlamentară, în special în domeniile comercial-economic, cultural și turistic. În context, Igor Grosu a optat pentru susținerea reciprocă pe platforme internaționale și promovarea intereselor comune.

”Suntem interesați în preluarea experienței Republicii Arabe Egipt în domeniul infrastructurii pentru a implementa cât mai multe proiecte de acestea în țară noastră. Ne dorim un schimb de informație și experiență în aplicarea tehnologiilor și folosirea sistemelor din diverse domenii, inclusiv energetic”, a menționat speakerul.  

Discuțiile au vizat și posibilitatea identificării unor soluții privind restaurarea monumentelor, fiind reiterat interesul pentru efectuarea unui schimb de experiență cu implicarea experților în domeniu.

Un alt subiect important ține de impulsionarea cooperării Republicii Moldova cu Republica Arabă Egipt în domeniul comerțului bilateral, în special exportul de produse moldovenești în Egipt.   

În final, ambasadorul a exprimat deschiderea țării sale în a promova relațiile cu Republica Moldova și de a avansa în toate domeniile de interes comun. 

Oficialii au convenit asupra stabilirii unui dialog parlamentar constant în scopul depășirii provocărilor legate de criza pandemică, energetică, dar și problemele de securitate, migrație și altele.

Foto: Parlament

img21009869

img21009869

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!