S-au împlinit 80 de ani de la nașterea prezentatorului TV Ștefan Culea
12:36 | 24.12.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 24 dec. /MOLDPRES/. Regretatul crainic, prezentator și moderator de programe de televiziune Ștefan Culea, Artist Emerit, ar fi împlinit astăzi 80 de ani, notează MOLDPRES.
Potrivit specialiștilor în materie, crainicul şi talentatul artist a cucerit inimile conaţionalilor săi prin vocea sa inconfundabilă şi prestaţia sa de excepţie la micile ecrane. Înzestrat cu o dicţie excepţională şi o capacitate de muncă enormă, Ştefan Culea devine un profesionist desăvârşit şi un exemplu demn de urmat pentru generaţiile viitoare.
S-a născut la 24 decembrie 1941 în satul Tudora, judeţul Cetatea Albă (actualmente raionul Ştefan Vodă). A studiat la Institutul Pedagogic “Ion Creangă” din Chişinău, absolvind Facultatea de Filologie. În anul 1962 îşi începe activitatea de pedagog la şcoala din satul natal.
Debutează ca prezentator de televiziune în 1966 şi timp de trei decenii este crainic la Televiziunea Naţională. A fost primul bărbat crainic din istoria Televiziunii Naționale. În calitatea sa de prezentator, având valenţe profesionale desăvârşite, Ştefan Culea moderează de-a lungul anilor mai multe programe de televiziune în cadrul cărora artistul îşi manifestă harul improvizaţiei şi al desăvârşirii.
În 1997 își încheie activitatea în televiziune, fiind angajat în calitate de șef al Serviciului de presă al Guvernului (1997-2000), apoi numit consultant principal de stat (2000-2005). În perioada 2005-2014 a activat în Ministerul Afacerilor Interne, deținând mai multe funcții: consilier al ministrului, director al Muzeului de istorie al instituției și consultant în Secretariatul MAI.
A publicat două monografii: ”Candela neuitării: Tudora – ani și destine (2011) și ”Credință și devotament: Biserica Sfântul Averchie, satul Tudora, raionul Ștefan Vodă” (2012).
Pentru succesele sale remarcabile în activitate, lui Ştefan Culea i s-a conferit titlul onorific „Artist Emerit” şi a fost decorat cu ordinul „Gloria Muncii”.
Ștefan Culea s-a stins din viață la 2 iulie 2014. Astăzi, gimnaziul din satul său natal Tudora, raionul Ștefan Vodă, îi poartă numele. Pe fațada instituției a fost dezvelită o placă memorială ”Ștefan Culea”.