Comisia Unificată de Control s-a întrunit la reuniunea sa săptămânală
17:44 | 30.12.2021 Categorie: Oficial
Chişinău, 30 dec. /MOLDPRES/. În cadrul unei noi întâlniri de lucru membrii Comisiei Unificate de Control au reluat astăzi discuțiile asupra ordinii de zi pentru ședința ordinară, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.
Deoarece nici de această dată în proiectul ordinii de zi prezentate spre aprobare nu s-au regăsit cele mai stringente probleme care marchează situația în Zona de Securitate, Delegația Republicii Moldova a cerut să fie incluse pentru examinare și decizie subiectele ce țin de acțiunile așa-numitor „grăniceri” și de creare a unui mecanism eficient de monitorizare în Zona de Securitate. Aceste subiecte au figurat anterior pe agenda Comisiei, fiind amânate de către Tiraspol sub pretextul desfășurării unor consultări suplimentare.
Delegația Republicii Moldova a adus exemple concrete care demonstrează că forțele „grănicerești” ale Tiraspolului destabilizează regimul Zonei de Securitate, periclitează libera circulație, recurg la intimidarea și reținerea abuzivă a cetățenilor, iar la 11 mai curent au provocat chiar decesul unui locuitor al satului Răscăieți, care s-a înecat în Nistru încercând să scape de urmărirea așa-numitor „grăniceri”.
În timp ce Delegația Chișinăului aducea argumente pentru a convinge părțile să accepte spre discuție aceste subiecte importante, conducătorul delegației regiunii transnistrene a întrerupt brusc dezbaterile și a închis reuniunea Comisiei în mod unilateral.
Astfel, exponenții Tiraspolului au blocat deschis procedura de aprobare a ordinii de zi și de desfășurare a ședinței ordinare a Comisiei Unificate de Control.
În altă ordine de idei, Delegația Republicii Moldova anunță că tot azi, 30 decembrie, la postul nr. 9/drept al Forțelor Mixte de Menținere a Păcii de lângă localitatea Vadul lui Vodă a fost finalizată o nouă etapă a lucrărilor de reamenajare. Au fost instalate 3 cabine moderne pentru militarii care execută misiunea 24/24 ore în diferite condiții climaterice.
Amintim că în octombrie curent, în cadrul implementării unui plan de acțiuni privind condițiile de funcționare a posturilor de pacificatori, s-a reușit reamplasarea unui alt post de pacificatori, ceea ce a permis deblocarea arterei de circulație Coșnița – Bălăbănești și eliminarea obstacolelor la deplasarea cetățenilor și mijloacelor de transport pe acest sector de drum.