Copii din centrele municipale de plasament au călătorit cu troleibuzul lui Moș Crăciun
09:55 | 31.12.2021 Categorie: Societate
Chişinău, 31 dec. /MOLDPRES/. Un număr de 160 de copii de la centrele de plasament și reabilitare din Chișinău au călătorit cu troleibuzul lui Moș Crăciun, transmite MOLDRES.
Primăria a informat că 160 de copii de la centrele de plasament și cele de reabilitare din capitală au beneficiat de excursii gratuite cu troleibuzul turistic, pe parcursul săptămânii curente, în cadrul rutei speciale "Cunoaște orașul alături de Moș Crăciun".
Potrivit viceprimarului Angela Cutasevici, pe durata călătoriei, copiii au fost familiarizați cu legende despre orașul Chișinău, au ascultat povești dedicate Sărbătorilor de Iarnă iar Moș Crăciun și Crăciunița le-au oferit dulciuri din partea municipalității Chișinău.
În perioada 3-9 ianuarie, alți 420 de elevi de la liceele din capitală vor beneficia de excursii gratuite cu troleibuzul turistic, în cadrul rutei speciale „Cunoaște orașul alături de Moș Crăciun".
Foto: Primăria Chișinău