15 șerpi au fost scoși de pompieri din subsolul grădiniței din Cucoara, Cahul
13:15 | 11.01.2022 Categorie: Regiuni
Chişinău, 11 ian. /MOLDPRES/. Cincisprezece șerpi au fost scoși ieri de pompieri din subsolul grădiniței din localitatea Cucoara, raionul Cahul, comunică MOLDPRES.
Potrivit IGSU, la fața locului au fost trimise pentru misiune două echipe de pompieri care echipați corespunzător au extras reptilele din subsolul instituției. Salvatorii au transportat șerpii la detașament, de unde ulterior aceștia vor fi preluați de responsabili de la Institutul de Zoologie din Chișinău.
Specialiștii au stabilit că reptilele nu sunt veninoase și nu prezintă pericol, însă aflarea acestora trebuie să fie într-un habitat special amenajat sau în libertate.
IGSU reiterează că în cazuri similare, oamenii sunt rugați să nu intervină de unii singuri, ci să solicite asistența specialiștilor prin intermediul Serviciului 112.
Foto: IGSU