Alte două persoane au fost reținute în dosarele terenurilor de la Durlești
12:07 | 12.01.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 12 ian. /MOLDPRES/. Un fost deputat democrat și liderul unui partid au fost reținuți, în dimineața zilei de astăzi, de către ofițerii CNA și procurorii anticorupție, în dosarele ce vizează afacerile dubioase cu terenurile Primăriei Durlești, comunică MOLDPRES.
Potrivit CNA, cei doi sunt bănuiți că ar fi acționat în interesele unui grup organizat și ar fi participat la tranzacții fictive, în urma cărora zeci de terenuri au intrat în posesia membrilor familiei, rudelor și apropiaților fostului primar de Durlești (mun. Chișinău), iar cei care ar fi participat la această schemă ar fi avut parte de remunerări financiare.
Astăzi, au fost operate percheziții la patru adrese din raza municipiului.
Recent, în același dosar, opt persoane din anturajul familiei fostului primar au fost supuse perchezițiilor domiciliare. Ofițerii CNA au căutat probe privind implicarea celor opt persoane în actele de corupție de la primărie. De la fața locului, au fost ridicate acte despre costul tranzacțiilor, telefoane mobile și alți purtători de informații. În prezent, persoanele respective sunt cercetate în stare de libertate, urmând ca procurorii să stabilească statutul lor procesual, în funcție de probatoriul acumulat.
La finele anului trecut, mai mulți foști funcționari din Primăria Durlești, inclusiv fiica ex-primarului, au ajuns să fie cercetați penal de ofițerii CNA și procurorii anticorupție pentru abuz în serviciu. Aceștia sunt bănuiți că ar fi pus la cale o schemă de înstrăinare a terenurilor din raza or. Durlești, în baza unor decizii ale Consiliului local. Funcționarii ar fi eliberat, în mod fraudulos, titluri de autentificare a dreptului deținătorului de teren pentru mai multe loturi, amplasate în extravilanul or. Durlești. Ulterior, beneficiarii fictivi ai acestor terenuri se prezentau la notar, unde semnau procuri generale, care îi împuterniceau pe primar și pe fiica acestuia să administreze și să înstrăineze terenurile respective. Pentru a da un aspect legal acestei scheme, au avut loc tranzacții de vânzare-cumpărare fictive a terenurilor contra unor sume simbolice. Astfel, prejudiciul estimat pentru bugetul de stat depășește 7 milioane de lei.