S-a desfășurat prima reuniune din acest an a Comisiei Unificate de Control
17:00 | 13.01.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 13 ian. /MOLDPRES/. Delegația Republicii Moldova a adus astăzi în atenția participanților Comisiei Unificate de Control noi argumente ce denotă tendința alarmantă de creștere unilaterală a efectivelor structurilor de forță ale Tiraspolului în orașul Bender, declarat prin actele misiunii de pacificare drept raion cu regim sporit de securitate, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.
Astfel, la 11 ianuarie curent, un grup de așa-numiți „grăniceri” din subordinea „mgb”-ului de la Tiraspol au fost observați de polițiștii moldoveni în preajma stației de cale ferată „Bender-2”. Echipați în uniforme, „grănicerii” împiedicau libera circulație a cetățenilor, supunându-i abuziv controlului actelor.
Observatorii militari au fost solicitați la fața locului pentru documentarea acestor acțiuni care sunt contrare articolului 3 din Acordul moldo-rus semnat la 21 iulie 1992 și unor decizii aprobate la nivelul Comisiei Unificate de Control. Procedura de coordonare a deplasării observatorilor militari a fost tărăgănată de reprezentanții Tiraspolului până când „grănicerii” au părăsit locația în care se aflau ilegal.
În asemenea circumstanțe, Delegația Republicii Moldova a evidențiat importanța elaborării unui mecanism eficient de monitorizare în Zona de Securitate (decizie fixată în protocolul nr. 828 din 2017 și nerealizată) și aprecierii acțiunilor așa-numiților „grăniceri” care destabilizează situația în perimetrul de responsabilitate al Forțelor Mixte de Menținere a Păcii, însă exponenții Tiraspolului s-au opus includerii acestor subiecte pe ordinea de zi a ședinței.
Nu au atins consensul nici copreședinții Comisiei desemnați din partea Republicii Moldova, Federației Ruse și regiunii transnistrene, care s-au întrunit separat pentru consultări suplimentare.
Din motiv că Tiraspolul continuă să blocheze examinarea problemelor stringente pe platforma Comisiei Unificate de Control, în lipsa unei agende aprobate, ședința ordinară a Comisiei a fost amânată.
Foto: Biroul politici de reintegrare