Premierul Natalia Gavrilița a avut o ședință de lucru cu reprezentanții administrației publice din Soroca
18:16 | 14.01.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 14 ian. /MOLDPRES/. Soluțiile pentru cele mai stringente probleme cu care se confruntă oamenii din localităţile raionului Soroca au fost discutate în cadrul unei ședințe de lucru a prim-ministrei Natalia Gavrilița cu reprezentanții administrației publice din regiune, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
În cursul discuțiilor, șefa Cabinetului de miniștri a vorbit despre măsurile recente, întreprinse de Executiv, în vederea susținerii dezvoltării regionale a Republicii Moldova. În acest sens, a fost aprobat Documentul unic de program (DUP) care conține 46 proiecte de dezvoltare regională, ce urmează să fie implementate în regiunile și localitățile țării în perioada 2022-2024, cu un cost estimativ de 1,5 miliarde de lei. Banii sunt destinați pentru creșterea accesului oamenilor la infrastructura de alimentare cu apă și sisteme de canalizare, modernizarea spațiilor publice etc. Totodată, Natalia Gavrilița a anunțat că susținerea localităților va fi o prioritate și pentru asistența nerambursabilă oferită de România. Un acord în acest sens urmează a fi semnat în ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova, planificată pentru 11 februarie 2022, la Chișinău.
„Finanțarea proiectelor de dezvoltare regională și locală se va face în mod transparent și echitabil, și nu în baza unor criterii politice. Vrem ca aceste mijloace financiare sa fie utilizate în așa fel încât să aducă beneficii reale oamenilor și localităților”, a menționat prim-ministra.
În cadrul ședinței, a fost analizat gradul de implementare a mai multor proiecte în derulare, fiind menționat Proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, semnat cu Banca Mondială, în valoare de 50 mln USD, dintre care 11 mln sunt destinate pentru construcția Stației de epurare la Soroca. După procedura de ratificare a Acordului, urmează să fie demarate lucrările de construcție a obiectivului, care va fi amplasat între orașul Soroca și satul Trifăuți, pe o suprafață de cca 2,14 ha. Discuțiile au vizat și proiectul care prevede construcția unui pod peste Nistru, în preajma localităților Cosăuți și Iorjnița, ca va avea o lungime de circa 641 de metri, 2 benzi de circulație, 2 benzi de siguranță, 2 piste pentru cicliști, 2 trotuare pietonale și o estacadă cu o lungime de circa 667 de metri pe partea ucraineană. Drumul de acces spre pod cu o lungime de circa 7 km va fi construit din mijloacele financiare ale Republicii Moldova.
Un alt proiect, care urmează să fie implementat în localitate, vizează domeniul gestionării deșeurilor. În acest sens, va fi elaborat un studiu de fezabilitate, împreună cu Ministerul Mediului și partenerii externi.
Foto: Guvern