COVID-19: În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 1 015 cazuri noi
19:37 | 15.01.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 15 ian. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost efectuate 8 563 de teste, fiind confirmate 1 015 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, 22 sunt asociate cu contact peste hotare. Astfel, până în ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 387 920 de cazuri de COVID-19, relatează MOLDPRES.
Potrivit datelor Ministerului Sănătății, din cazurile noi, 37 sunt în rândul lucrătorilor medicali (11 - medici, 14 - asistenți medicali, 12 - personal auxiliar).
În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 1 079 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 130 în stare extrem de gravă și 18 pacienți sunt supuși ventilării mecanice.
În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate ale noului coronavirus se află 5 068 de persoane, iar 12 537 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Alți 347 de pacienți au fost vindecați. În total, 366 519 bolnavi au fost tratați de COVID-19.
Totodată, ministerul a raportat alte 10 decese provocate de noul coronavirus, numărul morților ajungând la 10 437.