ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Administrației de Stat a Drumurilor

13:49 | 17.01.2022 Categorie: Comunicate

ASD a desfășurat o vizită de lucru la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din București, România

Chişinău, 17 ian. /MOLDPRES/. În perioada 10-13 ianuarie 2022, delegația ASD în număr de 10 colaboratori, a desfășurat o vizită de lucru la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR) din București, România.

În cadrul întrunirii, au fost discutate subiecte ce țin de lucrările de întreținere sezonieră, reparație periodică și administrarea proiectelor de reparații capitale. De asemenea, utilizarea fondurilor externe pentru construcția, modernizarea și reabilitarea drumurilor naționale.  

În context, echipa ASD a vizitat laboratorul de încercări al Centrului de Studii Tehnice Rutiere și Informatică (CESTRIN) și a discutat cu privire la certificarea, acreditarea și mentenanța acestuia.

Totodată, a fost vizitată Direcția Regională de Drumuri și Poduri București și șantierul podului suspendat de la Brăila.

„Mulțumim conducerii CNAIR în persoana Dlui Director General Pistol Cristian, Dnei Director Cristina Amarazeanu, Dlui Director Alexandru Pelin pentru ospitalitate, organizare și posibilitatea de a vizita obiectivele administrate și deschiderea pentru comunicare. Suntem convinși că experiența de administrare a drumurilor naționale obținută de CNAIR, va servi drept exemplu pentru dezvoltarea continuă a Î.S. ”ASD”. Ne exprimăm gratitudinea pentru organizarea vizitei pe șantierul podului suspendat de la Brăila, care este o lucrare de importanță strategică în dezvoltarea transportului rutier. Manifestăm deosebit respect față de Directorul Executiv ”CESTRIN” S.A. Ștefan Ioniță și colegii instituției pentru deschidere și colaborare, fiind impresionați de dotarea și posibilitățile acestora în asigurarea calității lucrărilor de infrastructură rutieră”, a declarat Directorul general interimar al ASD, Sergiu Bejan.

Întrevederea a fost organizată în scopul dezvoltării comunicării și colaborării bilaterale, cât și pentru schimbul de experiență dintre cele două instituții.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!