ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Curtea Constituțională: Ratificarea Convenției de la Istanbul nu încalcă legea supremă a Republicii Moldova

11:48 | 18.01.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Curtea Constituțională a declarat constituțională ratificarea de către Parlament a Convenției de la Istanbul, transmite MOLDPRES.

Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a declarat astăzi, în cadrul unui briefing de presă, că ratificarea de către Parlamentul Republicii Moldova a Convenției de la Istanbul nu vine în conflict cu art.31 din legea supremă a statului referitoare la libertatea conștiinței ori cu articolul referitor la educație. „Convenția de la Istanbul nu urmărește să elimine diferențele de gen, ci vine să combată violența împotriva femeilor”, a declarat Manole.

Potrivit președintelui Curții Constituționale, prin ratificarea acestei convenții internaționale, autoritățile se angajează să prevină și să combată violența domestică și violența împotriva femeilor.

Convenția de la Istanbul include 81 de articole cu prevederi prin care statele părți asigură prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței în familie, protejarea victimelor și urmărirea penală a infractorilor.

img22000337

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!