Organizarea evenimentelor private va fi sistată
18:14 | 20.01.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică /CNESP/ a emis astăzi o nouă hotărâre în contextul majorării numărului cazurilor de infectări cu noua tulpina Omicron. În document, CNESP precizează că pentru următoarea perioadă vor fi sistate următoarele tipuri de activități: organizarea de nunţi, botezuri, mese de pomenire, mese festive, comunică MOLDPRES.
Potrivit deciziei CNESP, activitatea zonelor de agrement şi parcurilor de distracţie, activităţile din incinta cluburilor de noapte şi ringurilor de dans vor fi sistate.
Centrele de sport și fitness îşi vor organiza activitatea cu asigurarea unei suprafeţe de cel puţin 7 m2 pentru fiecare client, cu obligaţia ca toţi clienţii să prezinte la intrarea în unitate certificatul COVID-19. De asemenea, vor fi sistate antrenamentele de grup, cu excepţia antrenamentelor sportivilor de performanţă.
Evenimentele sportive vor fi organizate fără spectatori în interior sau cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului exterior, cu obligaţia ca toţi spectatorii să prezinte la intrarea în spaţiul unde se desfăşoară activitatea certificatul COVID-19 personalului desemnat de către administrator în acest sens.
Evenimentele sportive sub egida federaţiilor internaţionale de specialitate se vor desfăşura conform protocoalelor stabilite de acestea. Întrunirile ştiinţifice, conferinţele, seminarele, reuniunile sau alte evenimente profesionale similare cu prezenţă fizică se sistează şi se organizează în regim online.
Activităţile în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concert se vor desfăşura la capacitate de 50% din numărul de locuri existente în interior, cu obligaţia ca toţi vizitatorii/clienţii să prezinte certificatul COVID-19.
Accesul în incinta Aeroportului Internaţional Chişinău va fi permis doar pentru călători, cu prezentarea tichetului de călătorie; accesul pentru însoţitori este interzis.
Instituţiile de învăţământ profesional tehnic şi superior vor activa în regim online și doar Universitatea de Stat de Medicină si Farmacie „Nicolae Testemitanu” va activa în regim mixt.