ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un spectacol de Alexandru Grecu va avea loc la Teatrul Național ”Satiricus I. L. Caragiale”

13:40 | 21.01.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 21 ian. /MOLDPRES/. La Teatrul Național „Satiricus I. L. Caragiale” va avea loc sâmbătă, 22 ianuarie, la ora 18.30, spectacolul ”Fata de la colegiu sau nu sunt o jucărie” de Andrei Ivanov, în regia lui Alexandru Grecu, informează MOLDPRES.

Potrivit organizatorilor, ideea piesei, numită inițial „Prințesa de cartier”, a apărut în 2013, dar scrierea ei a început în cadrul „Laboratorului de Dramaturgie”, desfășurat în 2016 de către Centrul Național de Dramaturgie din Belarus. Piesa a fost finalizată în februarie 2017, când este selectată pe lista scurtă a Festivalului de Dramaturgie Tânără Liubimovka-2017. A fost premiată la trei concursuri de dramaturgie, fiind apoi nominalizată la categoria „Cea mai bună piesă a anului” la premiile „Masca de Aur”, ediția 2018. În decurs de un an, piesa a fost montată de regizori tineri, dar foarte apreciați, în peste 10 teatre diferite din Belarus și Rusia, de la un mic teatru independent din Krasnoiarsk, până la teatre din Minsk și Teatrul ”A. S. Pușkin” din Moscova, prima montare având cinci nominalizări la premiile „Masca de Aur” 2018.

Este un spectacol puternic, cu o structură precisă, amintindu-ne că esența teatrului este să ne arate clocotul vieții, al pasiunilor, al unor sentimente între care nu se poate întâmpla o conciliere. Eroii își doresc fericirea, o urmăresc ca pe o pasăre rară, vor s-o prindă, însă ea le scapă mereu. Sunt nemulțumiți de condiția lor socială, de țara în care trăiesc, de relațiile cu semenii, iar nemulțumirea aceasta îi împinge spre violență. „Prințesa” Tania e înconjurată de violență, destinul îi oferă doar un moment de strălucire - atunci când se îndrăgostește -, dar pentru aspirația ei spre iubire și libertate, plătește cu viața.

Din distribuție fac parte actorii: (Tanka) Alexandrina Grecu, (Serioja) Gheorghe Gușan, (Slavic) Daniel Ciobanu, (Kostea) Andrei Suveica, (Larisa) Irina Rusu, (Egor) Ion Grosu,  Roman Gopșa, Doina Gopșa, Ira Cazac și Nicolae Racoviță.

În aceeași zi, la 17.00, Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” va prezenta spectacolul ”Spărgătorul de nuci”, balet în două acte de P. I. Ceaikovski, la 18.30, Teatrul ”Luceafărul” - spectacolul ”Tequila Boom” de Neil Simon, în regia lui Vitalie Drucec și la 19.00, Teatrul ”Geneza Art” - spectacolul ”ZACS” de Daniela Burlaca.

Duminică, la 17.00, Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” readuce în scenă spectacolul ”Spărgătorul de nuci”, balet în două acte de Piotr Ceaikovski, la 18.30, Teatrul Național ”Satiricus I.L. Caragiale” – spectacolul ”Revizorul” de N.V. Gogol în regia lui Alexandru Grecu, Teatrul ”Luceafărul” – spectacolul ”Flori de Mină” de Szekely Csaba în regia lui Slava Sambriș și la 19.00, Teatrul Geneza Art” – spectacolul ”ZACS” în regia Danielei Burlaca.

Spectacolele se vor desfășura cu respectarea tuturor normelor de protecție antiepidemice.

img22000446

img22000446

img22000446

img22000446

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!