ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Spitalele din ţară vor beneficia de o donaţie necesară pentru tratamentul bolnavilor de COVID

15:03 | 24.01.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 24 ian. /MOLDPRES/. Un lot de trei mii de pulsoximetre şi trei sute de concentratoare de oxigen, din partea Uniunii Europene şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a fost donat astăzi Institutului de Medicină Urgentă din Chişinău, transmite MOLDPRES.

„Este vorba de o donaţie importantă de echipamente, vital necesare în tratarea pacienţilor cu COVID-19. Ne confruntăm cu cel de-al cincilea val al epidemiei, foarte contagios, iar aceste dispozitive ne vor fi de mare ajutor”, a declarat Mihail Ciocan, directorul Institutului de Medicină Urgentă.

La rândul său, Ion Prisăcaru, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, a estimat că această donaţie face parte dintr-un suport continuu din partea partenerilor de dezvoltare care ne ajută să facem faţă pandemiei. „Fiecare lucrător medical, fiecare instituţie medicală simte acest sprijin. Datorită acestui ajutor am făcut faţă pandemiei până acum şi continuăm s-o facem. Suntem pregătiţi pentru acest val, avem o experiență în spate, avem nevoie doar de solidaritatea comunităţii, căreia îi solicităm să se vaccineze ca să ieşim din pandemie cât mai curând”, a relevat oficialul.

Reprezentantul Delegaţiei UE în Republica Moldova, Gintas Baranauskas, a reconfirmat că Uniunea Europeană va continua să susţină Republica Moldova. „Suntem alături de poporul din Moldova şi vom ajuta pe toate căile la consolidarea sistemului medical al ţării pentru a depăşi criza cauzată de noul coronavirus”, a spus Baranauskas.

„Doi ani în urmă pe teritoriul european au fost înregistrate primele cazuri de infectare cu noul virus. Pandemia încă nu a luat sfârşit şi astăzi suntem aici cu echipamentul care va putea preveni răspândirea bolii. Statisticile arată că situaţia este depăşită mai uşor acolo unde este mare rata de vaccinare, de aceea îndemnăm pe toţi să se vaccineze şi împreună să facem tot posibilul ca să ieşim din această pandemie”, a subliniat Miljana Grbic, reprezentanta OMS în Republica Moldova.

Valoarea donaţiei este de 253 mii de euro. Cele trei mii de pulsoximetre şi trei sute de concentratoare de oxigen vor fi distribuite în toate instituţiile medicale din ţară, inclusiv din stânga Nistrului, în funcţie de numărul de paturi.

img22000498

img22000498

img22000498

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!