Vicepremierul Nicu Popescu și-a încheiat vizita la Bruxelles
09:56 | 26.01.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 26 ian. /MOLDPRES/. În marja vizitei sale de lucru la Bruxelles, viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut o serie de întrevederi cu reprezentanții conducerii NATO și înalți oficiali europeni, în cadrul cărora a fost reliefată poziția țării noastre asupra subiectelor de actualitate de pe agenda europeană, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al MAEIE.
„Am vorbit la Bruxelles cu reprezentanții conducerii NATO - secretarul general Jens Stoltenberg și secretarul general adjunct Mircea Geoană, europarlamentari și reprezentanți ai instituțiilor europene despre prioritățile de cooperare și situația de securitate regională", a menționat vicepremierul Nicu Popescu.
În cadrul întrevederii găzduite de Stefano Sannino, secretarul general al Serviciului European pentru Acțiune Externă și secretarul general adjunct NATO Mircea Geoană, interlocutorii au pledat pentru respectarea principiilor care stau la baza arhitecturii europene de securitate. Consolidarea cooperării politice, participarea la misiunile UE de gestionare a crizelor, combaterea amenințărilor hibride și securitatea cibernetică - au fost printre temele în atenție.
„Înalții oficiali europeni: Simon Mordue, consilier principal pe probleme de politică externă al președintelui Consiliului European, Fernando Andresen Guimaraes, membru al cabinetului președintelui Comisiei Europene și Katarína Mathernová, director general adjunct al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind extinderea din cadrul Comisiei Europene, au fost ca de fiecare dată parteneri de dialog implicați și preocupați cu evoluțiile din Republica Moldova", a spus șeful diplomației Republicii Moldova.
Oficialii au trecut în revistă progresul înregistrat pe agenda de reforme în diferite sectoare, precum și implementarea Planului de Recuperare Economică și Planul Economic și de Investiții al UE pentru statele Parteneriatului Estic.
„Dorim cu suportul UE să construim noi drumuri, școli, spitale, să consolidăm climatul de afaceri, să atragem investiții, să creăm noi locuri de muncă, să scoatem țara din sărăcie, să creștem nivelul de trai al cetățenilor și să fortificăm reziliența. Aceste acțiuni corespund, de asemenea, și obiectivelor politice pe termen lung ale UE", a punctat ministrul Nicu Popescu.
Un alt obiectiv al agendei a fost orientat spre consolidarea diplomației parlamentare, în acest sens, întrevederile cu David McAllister, președintele comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului European, Dragoș Tudorache, vicepreședintele grupului Renew Europe și raportorul pentru Republica Moldova, Siegfried Mureșan, vicepreședintele grupului Partidului Popular European Creștin Democrat și președintele comisiei parlamentare de asociere Uniunea Europeană - Republica Moldova, au fost completate cu discuțiile punctuale pe dosare de actualitate cu europarlamentarii Sergey Lagodinsky, membru al Adunării Parlamentare Euronest, grupul Verzilor și Raphaël Glucksmann, membru al grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European.
„În Republica Moldova, președintele, majoritatea parlamentară, guvernul depun eforturi coordonate pentru asigurarea obiectivului de modernizare europeană a țării noastre", a conchis vicepremierul Nicu Popescu.
În cadrul discuțiilor purtate la Bruxelles, vicepremierul Nicu Popescu a transmis interlocutorilor europeni aprecierea autorităților pentru numeroasele proiecte de dezvoltare la scară națională, regională și locală implementate în țara noastră cu sprijinul financiar al UE, dar și pentru noul pachet de asistență macrofinanciară în valoare de până la 150 milioane de euro, care urmează a fi aprobat de Parlamentul European.
Foto: MAEIE