Oamenii de afaceri din Azerbaidjan au fost invitați să examineze condițiile oferite de Zonele Economice Libere din Moldova
20:06 | 09.02.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 9 feb. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut astăzi o întrevedere cu Orkhan Mammadov, președintele agenției pentru întreprinderile mici și mijlocii din Azerbaidjan, în cadrul căreia au fost abordate subiecte ce țin de cooperarea moldo-azeră în domeniile comercial-economic, turism și investițional, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al MAEIE.
„Am confirmat disponibilitatea pentru promovarea colaborării directe între companiile din țările noastre, inclusiv prin crearea întreprinderilor cu capital mixt, precum și schimbul de informații operativ cu privire la evenimentele internaționale în domeniile relevante care sunt organizate în Moldova și Azerbaidjan", a menționat ministrul Nicu Popescu.
Totodată, interlocutorii au convenit facilitarea semnării în timpul apropiat a unui memorandum de cooperare între instituția azeră și Agenția de Investiții din Moldova pentru valorificarea unor oportunități ulterioare în beneficiul oamenilor de afaceri din ambele state.
Cu prilejul întrevederii, vicepremierul Nicu Popescu a lansat o invitație către oamenii de afaceri din Azerbaidjan de a examina condițiile avantajoase oferite de către Zonele Economice Libere și Parcurile industriale și IT din țara noastră.
Foto: MAEIE