La Căuşeni a fost inaugurat un laborator care va efectua teste pentru diagnosticarea SARS-CoV-2
17:49 | 14.02.2022 Categorie: Regiuni
Chişinău, 14 feb. /MOLDPRES/. În cadrul Secției diagnostic de laborator a Centrului de Sănătate Publică (CSP) Căușeni astăzi a fost inaugurat laboratorul în care, în premieră, se desfășoară procesul de testare PCR pentru diagnosticarea virusului SARS-CoV-2. Laboratorul oferă servicii de testare locuitorilor din trei raioane – Căușeni, Anenii Noi și Ștefan Vodă, transmite MOLDPRES.
„Pandemia COVID-19 a venit cu provocări uriașe pentru sistemul de sănătate și pentru întreaga societate, dar în special pentru domeniul sănătății publice. În această perioadă, ne-am convins cât de critică este și capacitatea de testare. În acest context, extinderea capacităților de testare, în regiuni, este salutară și necesară, fiind rezultatul efortului depus de autorități, alături de partenerii de dezvoltare, fără de care nu era posibilă materializarea. Pe lângă dotarea cu echipament, un efort aparte depunem și pentru consolidarea capacităților umane. Datorită instruirilor de care au beneficiat colegii, testarea va fi realizată în conformitate cu standardele internaționale”, a declarat la eveniment Svetlana Nicolaescu, secretar de stat la Ministerul Sănătății.
Extinderea capacităților de diagnostic, la nivel raional, prin tehnici de biologie moleculară, pentru determinarea virusului SARS-CoV-2, a fost realizată cu suportul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) și Consiliului raional Căușeni, care au efectuat lucrările de reparație și amenajare a spațiului.
Cu suportul partenerilor de dezvoltare – Organizația Mondială a Sănătății (OMS), Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Uniunea Europeană și Banca Mondială – laboratorul din orașul Căușeni a fost dotat cu echipamente performante, inclusiv frigidere, distilator și autoclavă, care vor asigura evidența și stocarea reactivelor PCR și a consumabilelor în condiții sigure de laborator.
Directorul ANSP, Nicolae Jelamschi, a mulțumit partenerilor internaționali pentru suportul acordat, accentuând încă o dată importanța extinderii și fortificării capacităților de diagnostic de laborator la nivel local, instruirii specialiștilor de laborator și sporirea accesibilității populației la servicii de diagnostic.
La rândul său, Miljana Grbic, reprezentanta OMS în Republica Moldova a subliniat importanța asigurării populației din regiunea de sud-est a țării cu servicii de laborator de calitate, sigure și eficiente în diagnosticarea infecției COVID-19.
În total, în ţară sunt șapte laboratoare ale ANSP ce desfășoară procesul de testare PCR pentru diagnosticarea virusului SARS-CoV-2.
Foto: Ministerul Sănătăţii