Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va prezenta un spectacol de Dumitru Matcovschi
18:15 | 18.02.2022 Categorie: Cultură
Chişinău, 18 feb. /MOLDPRES/. Un spectacol intitulat ”Cântec de leagăn...” de Dumitru Matcovschi, în regia lui Alexandru Cozub va avea loc mâine, 19 februarie, la ora 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, informează MOLDRES.
Potrivit organizatorilor, "Cântec de leagăn pentru bunici" este o dramă a oamenilor de la sat, care își duc cu greu povara vieţii. Teofil Augustinovici, directorul şcolii săteşti este, practic, cea mai mare persoană de încredere a satului, fără de care nu se petrece absolut nimic. Spectacolul este condimentat cu efecte comice. Limbajul şi comportamentul eroilor aminteşte de perioada anilor 80-90, perioada „Marii Restructurări Sovietice”. Acest spectacol ne îndeamnă să ţinem la focul din vatră, casa părintească.
În aceeași zi, la 18.30, la Teatrul ”Luceafărul” va avea loc spectacolul ”Fazanul” de Georges Feydeau, în regia lui Slava Sambriș. Solicitat de agenție, Slava Sambriș, director artistic al instituției, a menționat că spectacolul ”Fazanul”, o comedie spumoasă ale cărei personaje fascinante, dar cu existențe nesigure, glisează ușor pe muchia ascuțită a riscului și aventurii, este realizat după un text al dramaturgului francez Georges Feydeau, cunoscut drept copilul teribil al teatrului de bulevard, o figură luminoasă şi fascinantă a farsei inteligente. Potrivit sursei citate, în spectacolul ”Fazanul”, jocul aparenţelor, încurcăturile de tot soiul, imprevizibilul şi răsturnările de situaţie sunt menite să declanşeze hohote de râs, iar rolurile se schimbă într-un ritm ameţitor, astfel încât păcălitorul devine foarte ușor păcălit.
Tot mâine, la ora 18.30, Teatrul ”Satirucus Ion Luca Caragiale” își așteaptă publicul la spectacolul ”Parlamentul sau comisia de anchetă” de Mirel Taloș, în regia lui Alexandru Grecu. Piesa este o satiră politică tăioasă la adresa guvernanților, care ne terorizează și ne exasperează continuu prin lipsa lor de profesionalism, ignoranță și aroganță provincială, birocratism și ineficiență în activitatea parlamentară și în administrarea treburilor publice. O caricatură inspirată din realitatea cotidiană, impregnată de sarcasm și umor suculent.
Sâmbătă, la 18.00, la Teatrul ”De pe strada Trandafirilor” va avea loc spectacolul ”Regele Lear” de William Shakespeare și la 18,30 la Teatrul Dramatic Rus de Stat ”A. P. Cehov - ”Salut din lumea cealaltă. Să fim sănătoși!”, de Pierre Scheno, în regia lui Petru Hadârcă.
Duminică, la 17.00, Teatrul Național de Operă și Balet ”Mara Bieșu” își așteaptă publicul la spectacolul ”Lacul lebedelor”, balet în patru acte de P. I. Ceaikovski, la 18.00, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” - la spectacolul ”Dosarele Siberiei” de regizorul Petru Hadârcă, după memoriile deportatelor Ecaterina Chele, Margareta Cemârtan-Spânu și ale lui Ion Moraru, condamnat politic în 1950 la 10 ani de GULAG. Potrivit directorului instituției, Petru Hadârcă, ideea de a monta „Dosarele Siberiei” a venit după ce el a realizat la Radio București câteva spectacole radiofonice consacrate deportărilor. Este vorba despre „Deportați în Siberia” și „Douăzeci de ani în Siberia”, după textul Aniței Andriș-Cudla, precum și ”Stalin mi-a furat copilăria”, de Boris Vasiliev ș.a.