Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu secretarul de stat al MAE al Italiei
16:50 | 23.02.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 23 feb. /MOLDPRES/. Cu prilejul aniversării a 30-a de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-italiene, viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, l-a găzduit astăzi la ministerul de externe pe secretarul de stat al Afacerilor Externe și Cooperării Internaționale al Italiei, Benedetto Della Vedova, a relatat pentru MOLDPRES Biroul de presă al MAEIE.
„Am apreciat mesajul puternic de susținere pe care l-a transmis domnul Benedetto Della Vedova pentru viitorul nostru comun în cadrul Uniunii Europene și sprijinul ferm al Italiei pentru parcursul european al țării noastre, inclusiv în procesul de implementare a reformelor și modernizare a țării. Am exprimat încrederea că în lunile ce urmează vom reuși realizarea planurilor noi care au fost discutate și care urmează să fortifice relația noastră bilaterală, dar și să ne ajute la ancorarea Republicii Moldova în spațiul european, cu și alături de Italia”, a menționat ministrul Nicu Popescu.
Întrevederea a prilejuit discuții cu privire la demararea procedurilor de consultare și negociere cu partea italiană a eliminării costurilor de roaming și reducere a tarifelor pentru apelurile internaționale între cele două state până la nivelul tarifelor reglementate în interiorul Uniunii Europene.
„Am consemnat relațiile economice excelente dintre țările noastre, Italia fiind unul din partenerii comerciali principali și sursa unor investiții majore extrem de importante pentru țara noastră, pentru bunăstarea cetățenilor noștri și ne-am propus dezvoltarea acestor relații în continuare”, a spus oficialul moldovean.
Suplimentar la cele peste 43 de acorduri bilaterale semnate, a fost agreată necesitatea de a avansa în procesul de negociere a unui proiect important cum este promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor și exprimată disponibilitatea de a continua cooperarea în vederea identificării și altor domenii de interes comun.
„Am menționat că legăturile dintre societățile noastre sunt foarte puternice, iar una din cele mai numeroase comunități de moldoveni în exterior locuiesc în zecile de orașe italiene. Diaspora noastră din Italia este una foarte activă și importantă inclusiv pentru funcționarea noastră ca stat. Iar ca Guvern suntem antrenați în continuare într-un proces de facilitare a vieții acestora”, a punctat șeful diplomației de la Chișinău.
În contextul vizitei, ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală și secretarul de stat Benedetto Della Vedova au semnat Acordul privind recunoașterea actelor de studii, un nou pas pentru schimburile în plan academic, care va promova cooperarea bilaterală în domeniul științei și învățământului la nivel universitar și va crea facilități pentru studenții care intenționează să continue studiile în universitățile din Republica Moldova și Italia.
„Totodată, am vorbit despre Acordul în domeniul securității sociale, semnat anul trecut în cadrul vizitei la Roma a președintei Maia Sandu, dorindu-ne finalizarea procedurilor de ratificare. Am discutat și despre posibilitatea identificării unei soluții privind repatrierea minorilor”, a spus ministrul Nicu Popescu.
De asemenea, s-a discutat despre posibilitatea includerii țării noastre în lista statelor beneficiare ale Agenției Italiene pentru Cooperare și Dezvoltare, în scopul implementării unor proiecte concrete cu suportul diasporei, cu interes sporit pentru sectorul IT, domeniul manufacturier, cercetării și dezvoltării.
Părțile au agreat stabilirea unor legături mai strânse dintre localitățile din Republica Moldova și Italia prin realizarea unor proiecte de înfrățire în viitorul apropiat.
„Italia este un partener cheie în procesul de reformare la Ministerul Afacerilor Interne, parteneriat ce ne permite să fortificăm ordinea publică în Republica Moldova, să europenizăm funcționarea noastră ca stat”, a conchis vicepremierul Nicu Popescu.
Foto: MAEIE