ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul de Externe a solicitat cetățenilor Republicii Moldova să nu se deplaseze în Ucraina

08:48 | 24.02.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 24 feb. /MOLDPRES/. În contextul deteriorării grave a situației de securitate din Ucraina din această noapte, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europe solicită cetățenilor Republicii Moldova să nu se deplaseze în țara vecină, iar celor care se află temporar în Ucraina să părăsească teritoriul acestui stat imediat, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al MAEIE.

Totodată, MAEIE a dispus în regim de urgență evacuarea membrilor familiilor și personalului neesențial de la ambasada țării noastre la Kiev și consulatul de la Odesa. Echipa consulară este operațională şi acţionează în direcţia acordării asistenţei şi protecţiei consulare cetățenilor aflați pe teritoriul Ucrainei. 

Recomandăm în context, verificarea cu regularitate a alertelor de călătorie emise de către minister, inclusiv pe canalul Telegram MAEIExplică, sau contactarea Ambasadei Republicii Moldova la Kiev, Consulatul Republicii Moldova la Odesa sau Centrul de Apel al MAEIE. 

Liniile de telefon de urgență ale misiunilor diplomatice sunt constituite și active în regim de permanență (24/7): 

Kiev: +38 068 384 2016 sau la adresa de email: [email protected],  

Odesa: +380 99 242 0835 sau la adresa de email: [email protected] 

Centrul de apel al MAEIE poate fi contactat la numerele de telefon 0 80 090 990 – gratuit de la telefonul fix din orice localitate a Republicii Moldova sau numărul +373 22 23 20 02 (inclusiv din străinătate), sau email: [email protected].

img22001360

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!