ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Nicu Popescu a avut o convorbire telefonică cu ministrul pentru Vecinătatea Europeană și Americi din Marea Britanie

10:04 | 25.02.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 feb. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a desfășurat o convorbire telefonică cu James Cleverly, ministrul pentru Vecinătatea Europeană și Americi din Marea Britanie în cadrul căreia oficialii au discutat despre situația de securitate din regiunea noastră, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.

În cadrul discuției, vicepremierul Nicu Popescu a menționat că Guvernul Republicii Moldova apreciază susținerea autorităților de la Londra pentru eforturile țării noastre în gestionarea fluxului de refugiați urmare a agresiunii militare asupra Ucrainei.

„Monitorizăm în continuare cu atenție evoluțiile situației din țară și din regiune și suntem în contact partenerii externi”, a spus ministrul Nicu Popescu.

Foto: MAEIE

img22001413

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!