ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Liderii de opinie din mediul online au discutat cu șefa statului despre nevoia de a consolida eforturile de ajutorare a refugiaților

20:26 | 26.02.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 26 feb. /MOLDPRES/. Consolidarea eforturilor de ajutorare a refugiaților din Ucraina, pentru ca autoritățile și cetățenii să răspundă cât mai exact la necesitățile lor, dar și combaterea informațiilor false din spațiul virtual - acestea au fost subiectele discutate astăzi după-amiază de Președinta Maia Sandu cu mai mulți lideri de opinie, fondatori sau manageri ai unor platforme media online, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Șefa statului a vorbit despre acțiunile întreprinse de autoritățile centrale și locale pentru a asigura condiții optime refugiaților. În acest context, Președinta Maia Sandu a apreciat mobilizarea impresionantă a cetățenilor din toată țara și le-a mulțumit celor prezenți pentru multiplicarea informațiilor relevante la subiect. Totodată, șefa statului i-a îndemnat să distribuie în comunitățile lor online doar informație veridică, din surse oficiale, să raporteze și să combată știrile false ce ar putea speria oamenii, și să nu permită discursul de ură mai ales în această perioadă.

Participanții la discuție au venit cu mai multe propuneri menite să facă mai bună comunicarea lor cu autoritățile, iar astfel să se asigure că eforturile cetățenilor de a susține refugiații sunt direcționate exact acolo unde este mai mare nevoie de ajutor.

Foto: Președinție

img22001472

img22001472

img22001472

img22001472

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!