Vicepremierul Nicu Popescu a avut o convorbire telefonică cu înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe
21:29 | 26.02.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 26 feb. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene a desfășurat o discuție telefonică cu înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borrell Fontelles, informează MOLDPRES.
Biroul de presă al MAEIE a relatat agenției că în cursul conversației, diplomații au reconfirmat sprijinul ferm pentru independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute internațional.
De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre preocuparea autorităților de la Chișinău privind securitatea din zonă, situația din Republica Moldova în contextul fluxului de refugiați din Ucraina, precum și acțiunile Guvernului pentru gestionarea eficientă a situației curente.
„Am mulțumit pentru deplinul sprijin al UE acordat țării noastre precum și pentru susținerea fermă a suveranității și integrității teritoriale a Moldovei”, a menționat vicepremierul Nicu Popescu.
Foto: MAEIE