Peste 56 mln de lei vor fi alocate pentru susținerea participanților la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității și independenței țării
18:23 | 02.03.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 2 mar. /MOLDPRES/. Guvernul a aprobat astăzi un set de măsuri pentru susținerea participanților la acțiunile de luptă pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova și a membrilor familiilor lor, cu ocazia comemorării a 30 ani de la acțiunile de luptă de pe Nistru, informează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului.
Potrivit documentului, în acest an va fi alocat un ajutor material unic în cuantum de 2 500 lei, de care vor beneficia 20 705 cetățeni, care au participat în acțiuni de luptă pentru apărarea țării. De acest suport din partea statului vor putea să beneficieze atât soții supraviețuitori, cât și unul dintre părinții participanților căzuți la datorie în acțiunile de luptă. Indemnizația va fi stabilită automat de către CNAS, fără necesitatea de a depune o cerere.
Totodată, perioada participării la acțiunile militare pentru apărarea integrității și independenței Republicii Moldova (2 martie 1992 - 13 august 1992) va fi asimilată la stagiul de cotizare pentru stabilirea pensiei, ca perioadă necontributivă, în mărime triplă, ceea ce va duce la creșterea mărimii pensiilor beneficiarilor vizați.
Proiectul mai prevede acordarea, cu titlu de excepție, veteranilor de război, cetățeni ai Republicii Moldova decorați cu distincții de stat a dreptului la alocație nominală, indiferent de faptul dacă sunt sau nu beneficiari de pensie sau alocație socială de stat și dacă au sau nu domiciliu în R. Moldova.
Pentru implementarea prevederilor proiectului dat pentru anul 2022 vor fi necesare în total cca 56.584.500 lei.
Foto: Guvern