Agenția turcă TICA a acordat ajutor unui centru de plasament al refugiaților din Chișinău
12:43 | 04.03.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 4 mar. /MOLDPRES. Agenția Turcă de Cooperare și Coordonare (TIKA) a acordat ajutor pentru refugiaţii din Ucraina care urmează să fie cazaţi la Centrul Cultural „Orion” din sectorul Botanica al capitalei, transmite MOLDPRES.
Potrivit reprezentanților municipalității, Agenţia TIKA a donat 50 de saci de dormit, 70 de seturi de lenjerie de pat şi 70 de plăpumi pentru 50 de refugiaţi care urmează să ajungă la Centrul sus-numit.
Reprezentanții preturii Botanica au declarat că spațiul de la parter al Centrului Cultural „Orion” este deja amenajat pentru primirea refugiaților și că în prezent se execută lucrări de amenajare pentru primirea acestora și la etajul superior.
Reprezentanţii Agenţiei TIKA au donat și în primele zile ale crizei refugiaților produse alimentate şi de igienă pentru cetățenii ucraineni.