ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul pentru reintegrare nu se va întâlni mâine cu negociatorul transnistrean

14:47 | 09.03.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 9 mar. /MOLDPRES/. Vicepremierul pentru reintegrare Oleg Serebrian nu se va întâlni mâine, 10 martie, cu negociatorul din partea regiunii transnistrene, transmite MOLDPRES.

Solicitat de Agenție, Oleg Serebrian a declarat că nu se va întâlni cu Vitalie Ignatiev, negociatorul din partea regiunii transnistrene.

În același timp, vicepremierul a declarat  că „nu se atestă implicări ale trupelor ruse staționate ilegal în regiunea transnistreană în conflictul militar din Ucraina”.

De asemenea, oficialul a precizat că pe teritoriul regiunii separatiste nu sunt amplasate capacități militare care ar putea lovi cu precizie ținte aflate la mare depărtare.

 

img22001787

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!