Ion Botnarenco este noul membru al Consiliului de Integritate
10:40 | 10.03.2022 Categorie: Politică
Chişinău, 10 mar. /MOLDPRES/. Ion Botnarenco a fost numit astăzi de Legislativ în funcția de membru al Consiliului de Integritate pe un termen de cinci ani, comunică MOLDPRES.
Ion Botnarenco este licențiat în drept și științe economice. În prezent, activează în calitate de avocat și își face studiile de doctorat la Universitatea de Studii Europene din Moldova.
Potrivit legislației cu privire la Autoritatea Națională de Integritate, Consiliul de Integritate este constituit din șapte membri – câte un reprezentant desemnat de Parlament, Guvern, Consiliul Superior al Magistraturii, Consiliul Superior al Procurorilor, Congresul Autorităților Locale din Moldova și doi reprezentanți ai societății civile.
Foto: Parlament