Ministrul de Externe a avut o convorbire telefonică cu un congresmen din SUA
17:24 | 10.03.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 10 mar. /MOLDPRES/. Vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu a desfășurat o convorbire telefonică cu David Price, membru al Congresului Statelor Unite ale Americii şi co-preşedinte al Grupului de sprijin politic pentru Republica Moldova, informează MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.
„Am discutat despre provocările cu care ne confruntăm în această perioadă a războiului din Ucraina precum și despre încercările noastre de atenuare a crizei umanitare, țara noastră găzduind și în acest moment cel mai mare număr de refugiați din regiune raportat la totalul populației”, a menționat vicepremierul Nicu Popescu.
Șeful diplomației de la Chișinău a reconfirmat congresmenului american susținerea Republicii Moldova pentru integritatea teritorială a Ucrainei. Totodată, cei doi oficiali au agreat necesitatea identificării modalităților suplimentare care să sprijine efortul de a fi parteneri de încredere în regiune, vorbind despre măsuri concrete care să ajute refugiații, dar și să contribuie la redresarea economică, precum și la avansarea valorilor democratice.
Foto: MAEIE