ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Japonia va oferi asistență umanitară de urgență pentru Ucraina și țările vecine în valoare de 100 mln de dolari SUA

18:33 | 11.03.2022 Categorie: Externe

Tokyo, 11 mar. /MOLDPRES/. Guvernul Japoniei a decis astăzi să ofere asistență umanitară de urgență în valoare de 100 de milioane de dolari SUA pentru a ajuta poporul ucrainean și țările vecine, informează MOLDPRES.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Japoniei în R. Moldova, acest suport reprezintă asistența umanitară de urgență anunțată de către Prim-ministrul Kishida Fumio în data de 27 februarie, ca răspuns la nevoile urgente în domenii precum adăpost, sănătate și îngrijire medicală, apă, sanitație și igienă, produse alimentare, protecția copilului în Ucraina și țările vecine precum Polonia, Ungaria, Moldova, Slovacia și România, prin intermediul a șase organizații internaționale și ONG-uri japoneze.

Foto: flagsonline.it

img22001881

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!