Joe Biden crede că al Treilea Război Mondial trebuie evitat
10:54 | 12.03.2022 Categorie: Externe
Washington, 12 mar. /MOLDPRES/. Președintele SUA Joe Biden a declarat că al Treilea Război Mondial trebuie evitat. O confruntare directă între forţele americane şi ruse în conflictul din Ucraina ar putea conduce la o conflagrație mondială, a avertizat preşedintele Statelor Unite Joe Biden, citat sâmbătă, 12 martie, de agenţia DPA și preluat de Agerpres și MOLDPRES.
"Vreau să fiu clar: vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO cu toată puterea unui NATO unit şi galvanizat", a subliniat președintele american.
"Dar nu vom duce un război împotriva Rusiei în Ucraina", a adăugat șeful statului american.
Biden este convins că o confruntare directă între NATO şi Rusia este Al Treilea Război Mondial. Şi este ceva ce trebuie să ne străduim să prevenim, a reiterat președintele american.
Aceeași chestiune a fost comentată de Joe Biden la un eveniment al Partidului Democrat în Pennsylvania. El a comentat de asemenea asupra dezbaterii despre o propusă predare de avioane de luptă către Ucraina.
"Ideea că vom trimite echipament ofensiv şi vom avea avioane şi tancuri şi trenuri care intră cu piloţi americani şi echipaje americane (...). Nu vă amăgiţi, indiferent ce-aţi spune. Asta se numeşte Al Treilea Război Mondial", a conchis Biden.
De la începutul invaziei rusești în Ucraina, SUA a acordat un ajutor substanțial țării agresate. Recent, SUA a mai aprobat un autor urgent pentru Kiev în sumă de aproape 14 miliarde de dolari.
Foto: antena3.ro