Legea privind activitatea băncilor va fi modificată
14:40 | 17.03.2022 Categorie: Economie
Chişinău, 17 mar. /MOLDPRES/. Inițiativa de modificare a Legii privind activitatea băncilor și Legii cu privire la organizațiile de creditare nebancară, care are scopul de a crește gradul de protecție a consumatorilor de împrumuturi, a fost susținută în prima lectură de 82 de deputați, comunică MOLDPRES.
Autorul proiectului este președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba. Acesta susține că aproximativ 450 de mii de cetățeni au împrumuturi contractate la Organizațiile de creditare nebancară (OCN), dintre care aproape 200 de mii au întârzieri la plata creditelor, inclusiv 40 de mii au întârzieri de peste un an.
”Când omul are o necesitate extraordinară, ușor poate cădea pradă înșelăciunilor, iar o datorie de 10 mii de lei poate să se transforme în una de 100 de mii și asta pentru că uneori ratele dobânzii ajung la 1700 de procente anual”, a opinat deputatul.
Proiectul aprobat astăzi urmărește plafonarea ratei dobânzii de credit specificată în contractul de credit la maxim 50%. Totodată, celelalte cheltuieli (comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere și orice alt tip de plată) care sunt incluse în costul total al creditului, cu excepția dobânzii, pe o zi de credit, nu vor fi mai mari de 0,04 procente din suma totală a creditului. Prin urmare, costul total al creditului nu va fi mai mare decât valoarea totală a acestuia.
Foto: Parlament