ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

COVID-19: În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 258 de cazuri noi

08:48 | 23.03.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au fost efectuate 4 314 teste, fiind confirmate 258 de cazuri de infecție cu noul coronavirus. Din numărul de cazuri noi, șapte sunt asociate cu contact în afara țării. Astfel, până la ziua de astăzi, în țară s-au înregistrat 511 231 de cazuri de COVID-19, relatează MOLDPRES.

Potrivit datelor Ministerului Sănătății, din numărul de cazuri noi, 16 sunt lucrători medicali: un doctor, nouă asistenți medicali și șase angajați din rândul personalului auxiliar.

În instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 397 de persoane confirmate cu COVID-19. În stare extrem de gravă sunt 52 de pacienți, dintre care opt supuși ventilării mecanice.

În același timp, în tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 sunt 1 715 persoane, iar 3 903 se află sub supraveghere.

Alte 461 de persoane au fost vindecate. În total, 496 239 de bolnavi au fost tratați de COVID-19.

Totodată, ministerul informează despre înregistrarea altor nouă de decese provocate de COVID-19, numărul morților ajungând la 11 401.

img22002187

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!