Președinta Maia Sandu a efectuat o vizită în raionul Cantemir
20:45 | 29.03.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 29 mar. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a vizitat astăzi localitățile Cociulia, Porumbești și Ciobalaccia din raionul Cantemir, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Șefa statului a vorbit cu localnicii despre acțiunile întreprinse de autorități pentru a atenua efectele crizelor prin care trece țara noastră, dar și despre cum văd oamenii din cele trei localități reformele inițiate de guvernare. În discuții, președinta s-a referit și la posibilitățile de finanțare a proiectelor în comunități.
Șefa statului le-a mulțumit locuitorilor celor trei comune din raionul Cantemir pentru primirea călduroasă, pentru sfaturile primite și cuvintele de încurajare.
„M-am bucurat să întâlnesc oameni uniți și încrezători, în pofida crizelor cu care ne confruntăm. Oamenii speră că vom putea continua schimbările în bine din țară și că viața lor și a familiilor lor va deveni mai liniștită și mai bună. Puterea noastră este în unitatea noastră - și sunt convinsă că doar așa vom construi o țară în care putem trăi cu toții, cu încredere în ziua de mâine”, a menționat Maia Sandu la finalul vizitei în teritoriu.
Foto: Președinție