Natalia Gavrilița a participat la ședința Comisiei parlamentare pentru politica externă a Bundestagului german
14:50 | 06.04.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 6 apr. /MOLDPRES/. Aflată într-o vizită de lucru la Berlin, prim-ministrul Natalia Gavrilița a participat la ședința Comisiei parlamentare pentru politica externă a Bundestagului german, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.
Șefa Executivului le-a vorbit membrilor comisiei despre evoluțiile situației din țara noastră, având în vedere crizele care se succed în ultima perioadă – criza pandemică, cea energetică, inflația și situația economică în contextul regional actual.
Premierul a menționat că în această situație precară, țara noastră are nevoie de acțiuni rapide, țintite pe rezolvarea celor mai acute probleme, dar și de suport bugetar sub formă de granturi. În context, Natalia Gavrilița a mulțumit partenerilor externi pentru ajutorul acordat atât în gestionarea crizelor, cât și în eforturile pentru dezvoltarea țării, menționând că reformele inițiate nu au fost abandonate, iar Executivul va continua să lucreze pentru a îmbunătăți viața oamenilor.
„În cadrul Conferinței donatorilor am prezentat necesitățile noastre în materie de asistență externă, dar și planul imediat de acțiuni pe care l-am elaborat pentru a crește reziliența țării noastre. Ne vom orienta spre creșterea veniturilor, asigurarea siguranței alimentare, a securității energetice, sporirea competitivității, lupta cu corupția și asigurarea ordinii publice. În același timp, în opt luni de guvernare, am fost alături de cetățenii noștri - am oferit compensații, am majorat veniturile, dar este foarte greu să compensezi în opt luni cei 30 de ani de inacțiune. Suntem totuși determinați să muncim mult pentru a dezvolta țara și a asigura un trai decent cetățenilor noștri“, a spus Natalia Gavrilița.
În discuții, a fost analizat impactul războiului din țara vecină asupra Republicii Moldova, dar și dificultățile pe care le întâmpină autoritățile de la Chișinău în gestionarea fluxului de refugiați ucraineni. În acest sens, membrii comisiei au remarcat profesionalismul cu care a acționat conducerea țării noastre și mai ales rapiditatea și eficiența cu care s-au luat deciziile la Guvern pentru a ajuta refugiații. Totodată a fost apreciată ospitalitatea cetățenilor moldoveni, care prin solidaritatea lor s-au făcut văzuți în întreaga lume.
Foto: Guvern