Letonia va primi 500 de refugiați ucraineni aflați pe teritoriul R. Moldova
11:51 | 07.04.2022 Categorie: Politică
Chişinău, 7 apr. /MOLDPRES/. Letonia va primi 500 de refugiați ucraineni din cei 95 de mii care se află acum în Republica Moldova, iar primii 30 vor zbura la Riga, chiar azi cu avionul prezidențial. Anunțul a fost făcut la Chișinău de președintele leton, Egils Levits în cadrul unei conferințe de presă comune cu șeful statului, Maia Sandu, comunică MOLDPRES.
Președintele a mulțumit statului leton pentru suportul acordat pe parcursul ultimilor ani și a solicitat ajutor în diversificarea piețelor de desfacere pentru agenții economici din țara noastră.
„Apreciem mult faptul că Moldova rămâne o țară prioritară în Politica de Cooperare pentru Dezvoltare a Letoniei, în cadrul căreia sunt finanțate zeci de proiecte în multe domenii, inclusiv dezvoltare economică, educație - tinerii din Republica Moldova beneficiază de burse de studii și cercetare în Letonia, sau politici de reintegrare. Chiar acum avem 10 polițiști de frontieră care se află la instruiri în Letonia. 2 ofițeri letoni sunt detașați în Misiunea Frontex din Moldova. Apreciem buna cooperare care există la nivel de poliție de frontieră din ambele state și ajutorul acordat în consolidarea capacităților de management al frontierelor. Apreciem buna cooperare la nivelul administrațiilor publice locale. Avem semnate deja 27 acorduri de colaborare între administrațiile publice locale din Republica Moldova și localitățile din Letonia. Suntem interesați să cooperăm în domeniul comunicării strategice și al securității informaționale, în consolidarea domeniului afacerilor interne, folosind experiența Letoniei. De asemenea, suntem foarte interesați să continuăm colaborarea în domeniul combaterii corupției, în special în cadrul comisiilor rogatorii pentru a identifica și recupera bunurile furate și a sancționa persoanele care au jefuit statul și cetățenii Republicii Moldova”, a spus Sandu.
Ea a adăugat că Letonia este o mare susținătoare a aspirațiilor europene ale Republicii Moldova. “Acum câteva săptămâni, Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană și contăm pe sprijinul Dvs. și al Guvernului de la Riga pentru obținerea statutului de țară candidat. Avem un mare potențial de creștere în relațiile economice, dar și în consolidarea contactelor sociale și culturale dintre țările noastre. Însă pentru aceasta avem nevoie, întâi de toate, de pace. Republica Moldova a condamnat ferm agresiunea militară, am chemat la restabilirea păcii din prima zi a conflictului. Iar moldovenii s-au solidarizat cu refugiații ucraineni și i-au primit în casele lor. Aproape 95 de mii de refugiați din țara vecină rămân în Moldova, jumătate dintre ei sunt copii. E un număr mare pentru noi, o țară cu o populație de aproximativ 2,6 milioane de oameni. De aceea am cerut ajutorul partenerilor externi pentru a reloca o parte din refugiații de pe teritoriul țărilor lor. Apreciez faptul că Letonia a acceptat să primească 500 de refugiați ucraineni ajunși în Moldova. Primul grup, compus din 30 persoane, va pleca spre Letonia chiar astăzi cu avionul prezidențial. Mulțumim și pentru ajutorul umanitar transportat astăzi la Chișinău”, a menționat președintele.
Președintele Letoniei, Egils Levits, a declarat că țara sa sprijină parcursul european al Chișinăului, dar și proiectele de dezvoltare și reformare a Republicii Moldova. „Noi felicitam Moldova pentru reacția imediată de a găzdui 95 de mii de refugiați ucraineni. Din câte cunoaștem majoritatea refugiaților sunt găzduiți de prieteni. Am fost de acord sa realocăm 500 de refugiați din Moldova. A fost oferită finanțare bilaterală pentru a sprijini refugiații. La fel și în lupta împotriva Covid-19 am donat mai multe vaccinuri și 80 mii de vaccinuri vor ajunge la Chișinău în iunie. Noi sprijinim totalmente decizia de a depune cererea de a adera la UE, chemăm și alte state membre să susțină decizia pentru a adera cât mai repede” , a conchis șeful statului leton.