Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ministrul de Externe al Principatului Liechtenstein
15:14 | 13.04.2022 Categorie: Oficial
Chişinău, 13 apr. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a găzduit-o astăzi la Ministerul de Externe pe Dominique Hasler, ministrul Afacerilor Externe, Educației și Sportului al Principatului Liechtenstein, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE.
Cei doi miniștri au discutat despre situația de securitate din regiune generată de războiul din Ucraina, criza refugiaților și impactul socio-economic cu care se confruntă țara noastră în procesul de gestionare a crizei umanitare.
„Am mulțumit pentru participarea șefei diplomației de la Vaduz la Conferința donatorilor Platformei de sprijin pentru Moldova, desfășurată pe data de 5 aprilie curent la Berlin, decizia Principatului de a aloca 100 de mii de franci elvețieni (echivalentul a circa 100 de mii de euro) în sprijinul refugiaților prin intermediul Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați și angajamentul de relocare a refugiaților ucraineni din țara noastră”, a menționat vicepremierul Nicu Popescu.
Totodată, oficialul moldovean s-a referit la cooperare în plan bilateral a celor două state și a remarcat activitatea pe care o desfășoară de 15 ani Filiala Fundației Serviciului pentru Dezvoltare (LED) al Principatului Liechtenstein. Ministrul Nicu Popescu a apreciat impactul pozitiv al proiectelor fundației pentru viitorul țării noastre, întrucât sunt destinate învățământului profesional tehnic. Cele cinci proiecte în desfășurare cu un buget de 2,8 milioane de euro sunt implementate în instituțiile de învățământ profesional tehnic din Chișinău și Bălți.
Șefii celor două diplomații au discutat și despre posibilitățile de fortificare a cooperării în plan bilateral prin impulsionarea relațiilor comercial-economice și consolidarea cadrului juridic.
„Am stabilit să dinamizăm semnarea Acordului de Liber Schimb cu statele Asociației Europene a Liberului Schimb și am propus accelerarea procesului de negociere a Acordului cu privire la evitarea dublei impuneri între țările noastre.
Este prima vizită a unui ministru de externe din Principat în ultimii 11 ani și alt semn de solidaritate a comunității internaționale cu Republica Moldova în procesul nostru de reforme și modernizare”, a punctat ministrul Nicu Popescu.
Foto: MAEIE