Teatrul "Mihai Eminescu" va prezenta, în premieră, spectacolul ”Frunze de dor”
13:44 | 14.04.2022 Categorie: Cultură
Chişinău, 14 apr. /MOLDPRES/. Premiera spectacolului ”Frunze de dor”, după romanul omonim de Ion Druță, în regia lui Alexandru Cozub, va avea loc vineri și sâmbătă, 16 și 17 aprilie, la ora 18.00, la Teatrul Național ”Mihai Eminescu”, informează MOLDPRES.
În cadrul unei conferințe de presă de astăzi, regizorul Alexandru Cozub a afirmat că omul singur în calea războiului, lumea satului într-un univers în perpetuă transformare, iubirea și valorile casei, copilăria cu (ne)fericirile ei – toate reprezintă un caleidoscop de emoții și stări scenice la care spectatorul va lua parte. ”Mi-am dorit mult să montez acest roman. N-a fost deloc ușor. Trebuia să-l convingem pe autor să accepte versiunea scenică propusă de noi, apoi – să transpunem această proză în limbaj scenic. Am făcut-o cu respect față de autor și spectator. Cred că până la urmă ne-a reușit să ne atingem scopul propus”, a mai spus Alexandru Cozub.
Actorul Alexandru Pleșca a menționat că joacă rolul lui Scridon, un băiat de 17 ani, care încă n-a făcut armata. ”Este o provocare pentru mine. Eu am 38 de ani, iar eroul meu – 17 și trebuie să transpun în scenă un personaj tânăr, un băiat căruia îi plac foarte mult fetele. Mă bucur că regizorul m-a văzut pe mine în acest rol și așteptăm publicul să vină la spectacol. Remarc că din primele zile au fost vândute toate biletele. Foarte mulți spectatori au citit acest roman și așteaptă să vadă cum a fost transpus în scenă”, a precizat Alexandru Pleșca.
Corina Rotaru joacă rolul Domnicăi, a unei tinere de la țară, care reprezintă simbolul nefericirii în dragoste. ”Ea cunoaște primele sentimente ale dragostei, luptă pentru ele, cu toate că nu reușește să cucerească persoana iubită. Până la urmă, își găsește dragostea în altă parte. Între timp, își pierde fratele la război. Drama acestei familii este foarte bine redată de Ion Druță. Prin acest spectacol îl redescoperim pe cunoscutul nostru scriitor, care abordează mai multe teme actuale”, a subliniat Corina Rotaru.
Din distribuție fac parte: Rusanda Radvan, Alexandru Leancă, Angela Ciobanu, Vlad Ropot, Margareta Pîntea, Corina Rotaru, Dan Melnic, Petru Oistric, Olga Triboi, Mihai Zubcu, Alexandru Pleșca, Mihaela Damian-Oistric, Ghenadie Gâlca, Nicolae Darie, Ion Mocanu, Doriana Marginean, Ecaterina Mardari, Igor Babiac, Iurie Focșa, Draga-Dumitrița Drumi-Focșa, Aliona Triboi, Ana Cuzmenco, Nicolae Ghereg, Valentin Zorilă și Nicolae Suveică. Regie și adaptare scenică: Alexandru Cozub, scenografie: Iurie Matei, pictor costume: Stela Verebceanu, mișcare scenică: Oleg Mardari, selecție muzicală: Alexandru Târșu, regie tehnică: Petru Oistric.