Accesul transportului privat pe teritoriul cimitirelor din capitală va fi interzis în preajma Paștelui Blajinilor
10:30 | 19.04.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 19 apr. /MOLDPRES/. În preajma sărbătorii Paștele Blajinilor, accesul transportului privat pe teritoriul cimitirelor din capitală va fi interzis, transmite MOLDPRES.
Întreprinderea Municipală „Combinatul Servicii Funerare" anunță interzicerea transportului privat pe teritoriile cimitirelor din Chișinău. Restricția se aplică în legătură cu executarea lucrărilor de salubrizare şi amenajare pe teritoriul cimitirelor.
Potrivit informației prezentate, din data de 27 aprilie, va fi limitat accesul automobilelor pe teritoriul Cimitirului „Sf. Lazăr" din str. Doina, 189, iar din 28 aprilie - pe teritoriile celorlalte cimitire din oraş şi anume: Cimitirul „Central" din str. A. Mateevici, 11; Cimitirul „Catolic" din str. Trandafirilor, 11; Cimitirul „Sf. Treime" din şos. Munceşti, 46; Cimitirul „Sculeni" din stradela Călăraşi, 12 b, Cimitirul „Şt. Ciobanu" din str. Decembriştilor, 39, Cimitirul Buiucanii Vechi din str. Bisericii, 16 a, Cimitirul Băcioii Noi, Cimitirul Petricani și Cimitirul Ciocana din str. Industrială.
Foto: chisinau.md