ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Andrei Spînu: Proiectele depuse la Programul „Satul European” arată că putem schimba lucrurile în ţară

09:59 | 06.05.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 6 mai. /MOLDPRES/. În perioada de aplicare a proiectelor pentru Programul „Satul European” au fost depuse 724 de dosare, ceea ce demonstrează că putem schimba lucrurile în această ţară. Declaraţia a fost făcută astăzi de către vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, la conferinţa de presă cu privire la datele preliminare ale Concursului de propuneri de proiecte din cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală „Satul European”, transmite MOLDPRES.

Potrivit vicepremierului, din totalul de 724 de proiecte aplicate şi evaluate la prima etapă, au fost admise 717 proiecte, două au fost respinse şi cinci au fost retrase de către reprezentanţii administraţiei publice locale. „În Regiunea Nord au fost aplicate 203 proiecte, la Centrul ţării au aplicat 337 de proiecte, la Sudul Moldovei – 156 şi în UTA Găgăuzia – 28 de proiecte. Valoarea totală a proiectelor depuse este de aproximativ 2,8 miliarde de lei. În Bugetul statului au fost alocate 670 de milioane pentru demararea acestor proiecte, inclusiv 200 de milioane alocate prin rectificarea bugetului”, a specificat Andrei Spînu.

„Este evident că această sumă nu este suficientă pentru acoperirea cheltuielilor tuturor proiectelor depuse. Or, după evaluarea tehnică finală a proiectelor depuse de către primării, vom căuta suport la partenerii noștri de dezvoltare, astfel încât să reușim să finanțăm cât mai multe din aceste inițiative. Pentru prima dată, Guvernul va finanța contribuția primăriilor pentru proiectele atrase din sursele externe”, a relevat vicepremierul.

Potrivit lui Spînu, din proiectele depuse, apa şi canalizarea rămân prioritare pentru primari şi pentru autoritățile centrale. „Peste un miliard de lei ori 46% din valoarea proiectelor sunt solicitări pentru construcția, extinderea, modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, de epurare şi de canalizare pentru instituțiile publice locale. Alte priorități ţin de iluminatul stradal, eficiența energetică şi reabilitarea clădirilor publice, energie verde şi resurse regenerabile, infrastructură pentru categoriile defavorizate etc.”, a estimat oficialul.

Conform ministrului Infrastructurii, după evaluarea tehnică a cererilor de finanțare va fi elaborat un raport privind rezultatele evaluării tehnice. Raportul va fi prezentat autorității de elaborare a politicii de dezvoltare regională pentru întocmirea proiectului Documentului Unic de Program și prezentarea acestuia pentru avizare Consiliului Național de Coordonarea Dezvoltării Regionale și Locale și, ulterior, spre aprobare prin hotărâre de Guvern. „Toate aceste proceduri vor fi îndeplinite operativ, astfel încât la finele lunii mai să demareze primele proiecte”, a precizat Andrei Spînu.

„Avem primari gospodari care îşi doresc schimbare pentru satele lor şi cărora le vom oferi oportunităţi credibile pentru ca să aducă condiţii de viaţă mai bune în localităţile pe care le administrează”, a rezumat vicepremierul.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat pe 21 martie despre lansarea programului național de dezvoltare locală „Satul european”. În acest an, programul de proiecte pentru dezvoltarea locală are un buget de 470 milioane de lei. Alte 300 milioane de lei din cadrul programului au fost alocate proiectului de dezvoltare regională.

img22003433

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!