ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șefa statului i-a felicitat pe găgăuzi cu ocazia sărbătorii naționale a acestei comunități, Hederlez

13:26 | 06.05.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 6 mai. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj de felicitare concetățenilor noștri de etnie găgăuză care marchează astăzi sărbătoarea națională a acestei comunități, Hederlez, a relatat pentru MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.

Șefa statului menționează că Hederlez simbolizează viața nouă și marchează sosirea primăverii, este sărbătoarea credinței în lucrurile bune și frumoase ce ne așteaptă, a speranței în roadă bogată și viață îndestulată.

„De Hederlez tradițiile și straiele strămoșești, ocupațiile și bucatele tradiționale găgăuze vin să unească oameni de diferite etnii, culturi și credințe, oameni ale căror inimi bat în unison pentru pace, liniște sufletească și bunăstare”, spune șefa statului în mesajul adresat.

Președinta Maia Sandu le dorește tuturor găgăuzilor din Republica Moldova sănătate și încredere în viitorul nostru comun pașnic.

Foto simbol

img22003443

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!