ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul pentru reintegrare a avut o întrevedere cu Ambasadorul Slovaciei

12:32 | 19.05.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 mai. /MOLDPRES/. Vicepremierul Oleg Serebrian l-a primit astăzi pe Ambasadorul Republicii Slovace în Republica Moldova, Pavol Ivan, într-o vizită de curtoazie, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare. 

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au avut un schimb de opinii privind subiecte de interes comun de pe agenda bilaterală, europeană și internațională, fiind evidențiată dorința comună de consolidare a bunelor relații tradiționale dintre Republica Moldova și Slovacia. 

De asemenea, discuțiile au vizat procesul de negocieri și de reglementare transnistreană, fiind reiterat suportul Slovaciei pentru atingerea unei soluții pașnice și politice, precum și pentru menținerea unui dialog constructiv în cadrul formatelor de interacțiune stabilite. 

Foto: Biroul politici de reintegrare

img22003753

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!