ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Iași s-a desfășurat ședința comună a Comisiilor juridice și de politică externă din Parlamentele R. Moldova și României

19:02 | 20.05.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 mai. /MOLDPRES/. Membrii Comisiilor juridice și Comisiilor pentru politică externă din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României au participat astăzi la o ședință comună care s-a desfășurat la Iași, România, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția generală comunicare și relații publice a Legislativului.

La eveniment, care a avut loc în format hibrid, cu prezența fizică și on-line, au participat președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, vicepreședintele Senatului României, Robert Cazanciuc, președinții Comisiilor juridice din Parlamentele de la Chișinău și București, Olesea Stamate și Laura Iuliana Scântei, președinții Comisiilor pentru politică externă din cele două parlamente, Doina Gherman și Titus Corlățean, miniștrii Justiției, Sergiu Litvinenco și Cătălin Predoiu, alți oficiali.

În debutul ședinței comune, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a menționat că reuniunea de astăzi va face parte din șirul de evenimente care vor transmite un semnal foarte clar pentru clasa politică de la Chișinău și București, dar și comunității statelor Uniunii Europene că Republica Moldova merită și trebuie să fie parte a Uniunii Europene.

”Noi rămânem consecvenți angajamentului nostru de integrare europeană. Apreciem ajutorul constant al României, care a fost și, sunt sigur, va fi principalul avocat a Republicii Moldova în acest parcurs,” a declarat speakerul Igor Grosu.

În alocuțiunea sa, președintele Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, a mulțumit României pentru sprijinul ferm și recunoașterea clară a perspectivei europene a Republicii Moldova.

”Scopul nostru este să devenim mai rezistenți și autosuficienți pentru ca să putem sprijini Uniunea Europeană și comunitatea europeană prin reciprocitate. Integrarea deplină a Republici Moldovei în spațiul, standardele și valorile europene ne va ajuta să aducem mai multă democrație, stabilitate și securitate comunității europene” a declarat Doina Gherman.

La rândul său, președintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României, Titus Corlățean, a menționat că această reuniune este una specială, care se desfășoară într-un moment de mobilizare pentru susținerea Republicii Moldova în obiectivele sale europene importante.

Olesea Stamate, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, a apreciat colaborarea și dialogul bilateral la nivel instituțional și politic al comisiilor juridice din două legislative. Deputata și-a exprimat convingerea în sprijinul politic din partea Parlamentului României, atât în promovarea agendei de integrare europeană a Republici Moldova, cât și în realizarea reformei justiției.

”Contăm mult pe sprijinul din totdeauna al României pentru accelerarea parcursului european și acordarea Republicii Moldova a statutului de țară candidată la Uniunea Europeană,” a reiterat Olesea Stamate.

Președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului Parlamentului României, Laura-Iuliana Scântei, a dat asigurări că statul român va continua să sprijine constant și consistent autoritățile de la Chișinău în îndeplinirea obiectivelor privind parcursul european pe care Republica Moldova și le-a asumat atât de ferm.

La finalul reuniunii, a fost semnată declarația comună a Comisiilor juridice și a Comisiilor de politică externă din Parlamentul Republicii Moldova și Senatul României.

Declarația exprimă hotărârea fermă de a continua conlucrarea și coordonarea strânsă în domeniile de competență și interes reciproc, inclusiv în plan parlamentar, în sprijinul dezvoltării agendei bilaterale și promovării priorităților de cooperare convenite între România și Republica Moldova, în special asupra necesității accelerării procesului de integrare europeană a Republicii Moldova.

Totodată, în cadrul ședinței comune oficialii și-au manifestat interesul pentru organizarea în timpul apropiat a unei reuniuni comune a celor două parlamente de la București și Chișinău.

Foto: Parlament

img22003821

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!