O expoziție cu mașini de epocă va fi organizată mâine la Parlament
16:46 | 31.05.2022 Categorie: Societate
Chişinău, 31 mai. /MOLDPRES/. De Ziua internaţională a ocrotirii copilului, Parlamentul invită copiii să admire mașinile de epocă din dotarea instituției, comunică MOLDPRES.
Potrivit serviciului de presă al Legislativului, mâine, în fața clădirii forului legislativ vor fi expuse două automobile retro – Limuzina ”Gaz-14”, anul producerii 1987, și ”ZIL 41047”, anul fabricării 1989. Acestea au fost, în trecut, folosite pentru transportarea oficialilor de rang înalt, fiind utilizate de foștii președinți Mircea Snegur și Petru Lucinschi.
Pe parcursul zilei, micii vizitatori vor putea să se plimbe cu cele două mașini din garajul Parlamentului. La eveniment sunt invitați să participe și copiii familiilor refugiate din Ucraina.
Tot cu acest prilej, în incinta Parlamentului este vernisată Expoziția de desen ”Pacea și războiul, prin ochii copiilor”, organizată în cadrul Programului Național ”Respect Moldova, uniți pentru PACE”.
Foto: Parlament